Discuții dintre Merkel și Putin despre pacea din Donbas

Discuții dintre Merkel și Putin despre pacea din Donbas

 

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au avut o convorbire telefonică în cadrul căreia au convenit să depună eforturi pentru a crea condiţiile care să permită întoarcerea observatorilor ruşi în estul Ucrainei, au indicat Berlinul şi Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a afirmat, într-un comunicat, că Angela Merkel i-a spus lui Vladimir Putin că Moscova ar trebui să ajute la rezolvarea acestei situaţii. La rândul său, Kremlinul a indicat că s-a convenit că reprezentanţi cu rang de consilier ai celor doi preşedinţi vor întocmi un plan pentru crearea condiţiilor care să permită întoarcerea observatorilor.