Rusia nu doreşte pace în Donbas, ci păstrarea coloniei sale din Estul Ucrainei

Rusia nu doreşte pace în Donbas, ci păstrarea coloniei sale din Estul Ucrainei

 

În ciuda lozincilor pacificatoare, Federaţia Rusă doreşte să-şi păstreze colonia din Donbasul ucrainean, dar nu va reuşi aceasta, a declarat pe Twitter ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin.

După discuţia cu Reprezentantul Special al Departamentului de Stat American pe problemele Ucrainei, Kurt Volker, şeful diplomaţiei ucrainene a relevat că aceasta este deja 5 convorbire cu Volker. „Suntem recunoscători pentru devotamentul manifestat de partea americană faţă de scopurile noastre comune. Vedem că Rusia nu doreşte pace în Donbas, ci păstrarea coloniei sale din Estul Ucrainei. Nu vom permite aceasta, vom depune în continuare eforturi maxime pentru a împiedica pălanurile meschine ale Moscovei”, a precizat Pavlo Klimkin. Amintim, că la 13 noiembrie a avut loc cea de-a treia întâlnire a lui Kurt Volker cu consilierul Preşedintelui rus, Vladislav Surkov, pe tema situaţiei din Donbas. State Unite ale Americii au înaintat propuneri pe marginea proiectului rusesc al Rezoluţiei Consiliului de Securitate privind pacificatorii din Estul Ucrainei, însă din cele 29 de puncte Rusia a acceptat doar trei. Anterior, publicaţia „The Wall Street Journal” a anunţat că SUA se pregătesc în zilele apropiate să propună Rusiei un plan de amplasare a 20 de mii de pacificatori ONU în Estul Ucrainei.