Mișcarea islamistă palestiniană Hamas rămâne în lista organizațiilor teroriste

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas rămâne în lista organizațiilor teroriste

 

Curtea de justiție a Uniunii Europene a decis miercuri să mențină pe lista cu organizații teroriste a UE mișcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Gaza, transmite Radioul Ucrainean.

Curtea de justiție a stabilit că Tribunalul de primă instanță al Uniunii Europene "nu ar fi trebuit să anuleze menținerea Hamas pe lista europeană a organizațiilor teroriste" și a remis dosarul instanței de fond. Spre surprinderea generală, Tribunalul UE a apreciat, în decembrie 2014, că blocul celor 28 nu dispune de suficiente dovezi pentru a menține blocarea bunurilor și interdicțiile de călătorie impuse Hamas și că decizia Uniunii de a trece această mișcare pe lista terorismului reprezintă un viciu de procedură, fiind bazată pe informații din presă și de pe internet, dar nu pe argumente legale solide. Consiliul Uniunii Europene, reprezentând statele membre, a făcut apel la această decizie, în timp ce Hamas a calificat drept 'act imoral' recursul UE împotriva retragerii sale de pe lista neagră cu grupările teroriste, pe care fusese înscrisă din decembrie 2001.