FMI a amânat examinarea chestiunii privind încheierea celei de-a treia examinări a Programului de finanțare extinsă pentru Ucraina

FMI a amânat examinarea chestiunii privind încheierea celei de-a treia examinări a Programului de finanțare extinsă pentru Ucraina

 

Fondul Monetar Internațional așteaptă înnoirea pronosticului macroeconomic din partea Băncii Naționale și al Ministerului Finanțelor al Ucrainei în decursul zilelor imediat următoare.

Despre aceasta a declarat reprezentantul Ucrainei la FMI, Vladislav Rașkovan. El a amintit că Fondul a amânat examinarea chestiunii privind încheierea celei de-a treia examinări a Programului de finanțare extinsă pentru Ucraina. După cum s-a comunicat anterior, FMI a reînnoit orarul ședințelor Consiliului director pentru săptămâna curentă. Ședința lui din 20 martie, în cadrul căreia urma să fie examinată chestiunea acordării țării noastre a ordinarei tranșe a creditului în sumă de un miliard dolari, a fost amânată pe un termen nedeterminat. Potrivit informației Ministerului Finanțelor, amânarea ședinței Consiliului director al Fondului consacrată Ucrainei a fost condiționată de necesitatea precizării indicilor macroeconomici din cauza blocadei comerciale a teritoriilor din regiunile Donețk și Lugansk ocupate – decizie luată de Consiliul pentru Securitate și Apărare Națională al Ucrainei. La rândul său, Banca Națională a convocat ședința Comitetului pentru politica monetară cu scopul înnoirii indicilor pronosticului macroeconomic cu luarea în considerare a efectului blocadei comerciale întru accelerarea procesului de obținere a ordinarei tranșe a creditului din partea FMI.