Grecia manifestă interes faţă de reglementarea problemelor umanitare din Estul Ucrainei

Grecia manifestă interes faţă de reglementarea problemelor umanitare din Estul Ucrainei

 

Primul Ministru al Greciei, Alexis Tsipras, a declarat că situaţia în Estul Ucrainei trebuie să fie soluţionată pe cale paşnică, pe baza acordurilor de la Minsk, care este acel instrument ce va ajuta la obţinerea păcii. 

Despre aceasta el a spus în cadrul unui briefing comun cu Premierul Ucrainei, Volodymyr Groisman, la Kiev, comunică Ukrinform.

Cât priveşte situaţia politică din zona respectivă, Grecia urmăreşte cu atenţie evoluţia evenimentelor şi ea este interesată să fie realizaţi paşii paşnici în această privinţă. Grecia consideră că acordurile de la Minsk constituie în prezent unul dintre cele mai importante aspecte, care ar putea ajuta la aceasta, a spus Tsipras. În afară de aceasta,  el a menţionat că Grecia manifestă interes faţă de reglementarea problemelor umanitare din Estul Ucrainei, întrucât anume în zona conflictului armat trăiesc greci.