Igor Dodon i-a retras lui Traian Băsescu cetățenia Republicii Moldova

Igor Dodon i-a retras lui Traian Băsescu cetățenia Republicii Moldova

 

Numeroși oameni politici de la Chișinău au dezaprobat retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu, prin decret prezidențial, de către liderul prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, relatează canale media de peste Prut.

Astfel, Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că Igor Dodon manipulează societatea cu teme false și probleme inventate și l-a catalogat drept un "președinte de carton".

"Steagul UE, limba de pe site-ul Președinției, cetățenia fostului președinte al României — acestea constituie prioritățile lui Dodon și astfel de subiecte urgente îl vor preocupa în următorii ani. Desigur, depinde ce indicații va primi", a afirmat Maia Sandu, referindu-se la schimbarea limbii române cu cea moldovenească de pe site-ul președinției moldovene și la eliminarea drapelului UE de pe frontispiciul reședinței prezidențiale.