Petro Poroşenko şi liderii comunităţii europene vor pune în discuţie situaţia din Donbas şi Crimeea

Petro Poroşenko şi liderii comunităţii europene vor pune în discuţie situaţia din Donbas şi Crimeea

 

La 20 octombrie, Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko,  va efectua o vizită la Bruxelles, unde va avea mai multe întâlniri cu liderii Uniunii Europene şi cu Secretarul General al Blocului NATO.

Despre aceasta comunică Serviciul de presă al Preşedintelui Ucrainei, concretizând că Petro Poroşenko se va întâlni Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Preşedintele Parlamentului European, Martin Shultz. Petro Poroşenko şi liderii comunităţii europene vor pune în discuţie situaţia din Donbas şi Crimeea, îndeplinirea Acordurilor de la Minsk privind pacea în Estul Ucrainei, perspectivele regimului de sancţiuni împotriva Rusiei drept răspuns la agresiunea rusească în Ucraina. Părţile se vor referi la progresul în aplicarea reformelor şi căile de intensificare a sprijinului din partea Uniunii Europene pentru Ucraina, coordonând paşii orientaţi la ratificarea Acordului de Asociere dintre Ucraina şi UE şi aplicarea regimului fără de vize pentru cetăţenii ucraineni. Pe ordinea de zi a vizitei Preşedintelui ucrainean la Bruxelles sunt incluse întâlnirile cu omologii săi din unele ţări comunitare, în ajunul Summit-ului Uniunii Europene din 20-21 octombrie, precum şi cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.