Victime reale ale masacrului de la Babin Iar

Victime reale ale masacrului de la Babin Iar

 

Şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasili Hriţak, a declarat că potrivit datelor extrase din arhivele SBU, în tragedia care a avut loc în 1941 la Babin Iar, un cartier din apropierea Kievului, în numai două zile, între 29-30 septembrie, au fost împuşcaţi 33.741 de oameni.

„În urmă cu 75 de ani, în acest loc au fost executaţi sute de mii de cetățeni de-ai noștri. Conform datelor din arhivele SBU, în doar două zile, între 29 şi 30 septembrie, aici au fost împușcaţi 33.741 de oameni. Cei mai mulţi dintre ei erau evrei, dar au mai fost naționaliști ucraineni, preoți, ilagalişti. Babin Iar este o tragedie care nu trebuie să fie uitată vreodată. Acei criminali care au tras în sute de mii de oameni nu se gândeau atunci la Nürnberg, nu credeau că o să fie traşi la răspundere. Pedepsirea unor astfel de crime este inevitabilă și de acest lucru ar trebui să-şi amintească toată lumea, inclusiv poliţiştii și judecătorii.