Circa douăzeci de drone iraniene „Shahed-136” au fost lansate de ruși asupra Ucrainei în noaptea spre joi din Crimeea temporar ocupată

Circa douăzeci de drone iraniene „Shahed-136” au fost lansate de ruși asupra Ucrainei în noaptea spre joi din Crimeea temporar ocupată

 

19 aparate de zbor nepilotate au fost doborâte de Forțele Antiaeriene ale Ucrainei.

De asemenea, a fost doborâtă o rachetă dirijată H-59 lansată de avion. Astfel rușii au atacat din nou infrastructura energetică a Ucrainei. Au fost afectate obiective energetice în regiunile din centrul țării. În rezultatul atacului rusesc asupra infrastructurii energetice a Ucrainei deficitul de energie electrică în Kiev constituie circa 30 la sută, astfel întreruperile de curent electric vor fi mai îndelungate și se vor referi la un număr mai mare de consumatori. O astfel de măsură va permite să fie economisite circa 10 la sută din resursele energetice și redusă încărcătura în rețea. Vorbește președintele Comitetului parlamentar pentru energetică, Andrii Gherus: A apărut problema transmiterii energiei electrice și cum poate fi ea transportată de la stația electrică la consumatorul final. De aceea în diferite regiuni situația este diferită. De exemplu, la Kiev în fiecare seară au loc întreruperi ale curentului electric. Aceasta se explică prin faptul că asupra substațiilor de infrastructură și rețelelor din capitală și regiune au fost aplicate asemenea lovituri, care au redus capacitatea rețelei și este imposibil în decursul întregii zile, mai ale în orele de vârf, să fie transportată cantitatea suficientă de energie electrică. Concomitent continuă reparațiile rețelelor și substațiilor”.