Volodymyr Zelenski a manifestat o reală deschidere pentru o soluție rapidă

21.05.2019 р., 13:15

 

 

La ceremonia de învestire în post, Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, s-a întâlnit cu membrii delegațiilor oficiale ale statelor străine, sosiți la acest eveniment.

Șeful statului a avut o întrevedere cu Viceprim-ministrul al României, ministru interimar al Justiției, Ana Birchall. Cu ocazia prezenței la Kiev, viceprim-ministrul român, Ana Birchall, i-a transmis noului șef al statului ucrainean din partea președintelui României, a prim-ministrului, a guvernului și a poporului român, felicitări pentru alegerea în funcția de Președinte al Ucrainei și succes în îndeplinirea mandatului încredințat de poporul ucrainean. Oficialul roman a reiterat sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute la nivel internațional.Consolidarea securității în zona Mării Negre reprezintă un obiect comun. Ne dorim, în egală măsură, valorificarea potențialului de cooperare dintre țările noastre, a adăugat vicepremierul Ana Birchall. Totodată, oficialul român a abordat situația drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, subliniind rolul de punți de legătură al minorităților între cele două țări. Cei doi oficiali au evidențiat importanța identificării unor soluții privind drepturile etnicilor români din Ucraina.În același timp, Ana Birchall a scris pe pagina sa de Facebook că „în cadrul întâlnirii a fost discutată situația drepturilor românilor din Ucraina, Președintele Volodymyr Zelenski manifestând o reală deschidere pentru o soluție rapidă”.

Noutăţi la temă