Candidații la președinție în Ucraina se vor întâlni cu Președintele Franței

Candidații la președinție în Ucraina se vor întâlni cu Președintele Franței

 

Serviciul de presă al Preşedintelui Franţei a confirmat ştirea despre întâlnirea, prevăzută pe 12 aprilie, a Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, cu candidatul la postul de preşedinte al Ucrainei, actorul de comedie, Volodymyr Zelenskii.

De altfel, Macron mai întâi se va întâlni cu Zelenskii, şi numai după aceea se va întâlni cu cel de al doilea candidat, actualul Preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko. În acelaşi timp, reprezentantul serviciului de presă al Administraţiei prezidenţiale a refuzat să comunice care teme concrete vor fi abordate în timpul întâlnirii lui Macron cu Zelenskii, presupunând numai că acestea vor fi probleme privind relaţiile bilaterale, inclusiv, referitoare la Formatul Normandia.