La Bruxellesîncepe astăzi reuniunea miniştrilor Apărării din statele NATO, prima dupăultimul summit al Alianţei

La Bruxellesîncepe astăzi reuniunea miniştrilor Apărării din statele NATO, prima dupăultimul summit al Alianţei

 

Pe agenda întrunirii, condusăde secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, se vor afla şi evoluţiile din flancul de est al Alianţei.

Aceasta este prima reuniune a miniştrilor apărării de la Summit-ul NATO din iulie, care marcheazăînceputul fazei de punere în practicăa Declaraţiei adoptate la reuniunea din vară. Aliaţii au decis în materie de capabilităţi săajungăsăpoatădeplasa, în caz de criză, şi desfăşura la faţa locului 30 de batalioane, 30 de escadrile şi 30 de vase în doar 30 de zile sau chiar mai puţin.  Aceastăţintătrebuie atinsăpânăîn 2020. Pe agenda de discuţii a miniştrilor apărării va fi şi reforma structurii de comandăa NATO, decisăla Summit-ul Alianţei. Este vorba despre douănoi centre, unul în SUA şi altul în Germania. Acesta din urmăva administra tot ce înseamnălogisticăşi o mai bunămobilitate a trupelor şi echipamentelor în Europa. De asemenea, în discuţie vor fi echipele de sprijin în contracararea ameninţării hibride şi cibernetice.