Torturarea prizonierilor ucraineni pe teritoriul ocupat din Donbas

Torturarea prizonierilor ucraineni pe teritoriul ocupat din Donbas

 

Toți cetățenii ucraineni, care au fost eliberați din prizonieratul insurgenților din Donbas, au diferite leziuni la cap, deseori se plâng că au fost supuși torturilor.

Întru-un interviu recent, primul vicepreședinte al Radei Supreme, reprezentantul Ucrainei în Subgrupul umanitar pentru reglementarea situației din Donbas, Irina Gherașcenko, a declarat: „Dispun de adeverințe de la medici: toți cei eliberați au accidente cerebrale. Ei au fost supuși torturilor, au fost loviți în cap. Douăzeci dintre ei au recunoscut că au fost violați”. Potrivit Irinei Gherașcenko, după eliberare foștii prizonieri sunt testați de medici și sunt verificați de serviciile speciale. „Din aceste convorbiri adunăm informații despre alți cetățeni ucraineni, aflați în prizonieratul insurgenților”, a specificat ea.  Primul vicepreședinte al Parlamentului a mai subliniat că toți ucrainenii se întorc din prizonierat cu „un sindrom traumatic serios”, de aceea trec reabilitarea psihologică.