Secretarul General al ONU a avertizat în privința unui nou Război Rece

Secretarul General al ONU a avertizat în privința unui nou Război Rece

 

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că din cauza deteriorării relaţiilor ruso-americane ar putea izbucni un nou Război Rece şi a adăugat că ar trebui instituite mecanisme care să prevină escaladarea tensiunilor.

Declaraţiile secretarului general al ONU au fost făcute în contextul în care administraţia Vladimir Putin a anunţat că va lua măsuri simetrice de retorsiune împotriva tuturor ţărilor care au expulzat diplomaţi ruşi, în contextul crizei generate de atacul neurotoxic din Marea Britanie. Cred că este timpul pentru mai multe măsuri de precauţie care să garanteze comunicarea efectivă şi care să consolideze capacitatea de a preveni escaladarea tensiunilor. Cred că astfel de mecanisme trebuie instituite din nou, a adăugat secretarul genral al ONU.