Federica Mogherini i-a cerut companiei ruse Gazprom să-şi respecte obligaţiile contractuale

13.03.2018 р., 11:15

 

Cerința vine după refuzul gigantului rus de a-şi relua livrările de gaz spre Ucraina.

Şefa diplomaţiei europene a anunţat că a abordat cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, recenta decizie a Gazprom de a-şi suspenda livrările preplătite spre Ucraina. Mogherinia mai spus că Uniunea Europeană este gata să servească drept mediator între Kiev şi Moscova în acest nou litigiu. Acest nou conflict între Ucraina şi Rusia pe tema gazelor a izbucnit la 1 martie, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Stockholm care obliga Gazpromul la plata a 2,56 de miliarde de dolari către operatorul de gaz ucrainean Naftogaz, pentru a pune capăt tuturor litigiilor dintre cele două părţi. Verdictul a provocat furia companiei Gazprom, care a refuzat să-şi reia livrările care erau prevăzute şi a anunţat că vrea să rupă contractul său cu Ucraina, în vigoare până în 2019.

Noutăţi la temă