Versiune mobilă

O nouă listă de sancțiuni împotriva Rusiei este pregătită în SUA

26.01.2018 р., 11:05

 

Bogaţii Rusiei care au afaceri în Statele Unite îşi ţin respiraţia. Trezoreria americană de Stat pregăteşte, în aceste zile, o listă cu oligarhii ruşi consideraţi apropiaţi ai lui Vladimir Putin. Agenția Bloomberg citează oficiali care susţin că oligarhii au făcut lobby puternic să afle dacă sunt pe listă şi dacă da, să fie scoşi. Trezoreria Statelor Unite va finaliza, până pe 29 ianuarie, o aşa-numită listă neagră a oligarhilor apropiaţi Kremlinului şi care au afaceri pe teritoriul american. Documentul e întocmit pe baza unei legi promulgate, fără prea mare tragere de inimă, de preşedintele Donald Trump în august anul trecut – care urmărea, între altele, să penalizeze Rusia pentru o presupusă implicare în prezidenţialele din Statele Unite din 2016. Autorităţile americane trebuie să identifice şi averile nete ale oligarhilor de lângă Vladimir Putin. Unii oligarhi au luat legătura cu oficiali ai Trezoriei şi ai Departamentului de Stat pentru a încerca să obţină informaţii care să-i ajute să evite includerea pe listă.

 

O nouă listă de sancțiuni împotriva Rusiei este pregătită în SUA

Noutăţi la temă