În anul 2017 volumul comerţului reciproc dintre Ucraina şi Germania, a crescut cu 21,5 la sută

În anul 2017 volumul comerţului reciproc dintre Ucraina şi Germania, a crescut cu 21,5 la sută

 

 Despre aceasta se menţionează în comunicatul serviciului de presă al Cabinetului de Miniştri al Ucrainei, după încheierea întâlnirii Primului ministru, Volodymyr Groisman, cu reprezentanţii companiilor germane de frunte, care lucrează în Ucraina. 

În anul 2017 accentele comerciale  s-au schimbat în direcţia mărfurilor din industria uşoară şi alimentară, se spune în comunicat. În anul curent  creşte interesul investitorilor germani faţă de ramura de construcţie. Ambasadorul Germaniei în Ucraina, Ernst Raihel, a menţionat că ţara sa acordă o mare atenţie realizărilor obţinute de Ucraina în sfera de combatere a corupţiei, în reforma judiciară, colaborarea cu organizaţiile financiare internaţionale. Potrivit serviciului de presă, la 24 ianuarie Primul Ministru al Ucrainei, Volodymyr Groisman, planifică să efectueze o vizită de lucru în Germania.