Versiune mobilă

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, i-a felicitat prin telefon pe Ahtem Ciigoz şi Ilma Umerov cu prilejul eliberării lor

26.10.2017 р., 10:30

 

 

Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko i-a felicitat prin telefon, cu prilejul eliberării, pe adjuncţii Preşedintelui Medjlisului poporului tătar-crimeian, Ahtem Ciigoz şi Ilma Umerov, care în prezent se află pe teritoriul Turciei. Această zi este nu numai pentru familiile voastre, pentru preşedintele ţării, pentru tătarii crimeeni, dar şi pentru întreaga Ucraină o mare sărbătoare, a  subliniat şeful statului. Totodată el a menţionat că şi o mai mare sărbătoare va fi atunci, când Ucraina va elibera Crimea de ocupanţi. Preşedintele a subliniat că a dat dispoziţie ambasadorului Ucrainei în Turcia să asigure toate procedurile necesare, astfel ca în timpul apropiat Ciigoz  şi Umerov să revină la Kiev. La rândul său, Ahtem Ciigoz şi-a adus mulţumiri preşedintelui pentru eforturile depuse pentru eliberarea lui personală şi a colegului său  Ilma Umerov.

 Se ştie, că aşa-zisa „Curte supremă a Crimeii” i-a condamnat pe cei doi lideri ai tătarilor crimeeni la 8 şi respectiv 2 ani închisoare pentru declaraţii, care cheamă la încălcarea integrităţii teritoriale a Rusiei. Preşedintele Medjlisului poporului tătar din Crimea, Refat Ciubarov, a menţionat că la procesul de eliberare a lui Umerov şi Ciigoz au fost antrenaţi preşedintele Ucrainei, precum şi liderii altor ţări.

Noutăţi la temă