UE acuză escaladarea situaţiei în Donbas

UE acuză escaladarea situaţiei în Donbas

 

Uniunea Europeană acuză escaladarea acţiunilor militare din noaptea trecută în Donbas, care s-au soldat cu jertfe în rândurile populaţiei paşnice, a declarat luni Katrin Rei, reprezentantul oficial al şefului diplomaţiei comunitare, Federica Mogherini.

Într-o conferinţă de presă de la Bruxelles ea a declarat: „Datoria absolută constă în aceea ca ambele părţi să respecte regimul de încetare a focului şi să întreprindă măsurile necesare cu scopul apărării persoanelor civile în corespundere cu dreptul internaţional şi umanitar”. Katrin Rei a evitat răspunsul la întrebarea dacă acţiunile militare lângă Mariupol sunt considerate acea „linie roşie” pe care insurgenţii au fost preveniţi de UE să n-o treacă.