SUA va sprijini aliații din Europa ca răspuns la provocarea rusă

SUA va sprijini aliații din Europa ca răspuns la provocarea rusă

 

SUA au alocat 3,4 miliarde de dolari ca ajutor aliaților lor din Europa Centrală și de Nord ca răspuns la provocarea rusă, a declarat John Kerry într-o conferință de presă, cu două săptămâni înainte de a-și încheia oficial mandatul la conducerea Departamentului de Stat american, relatează agenția de presă ucraineană UNIAN în pagina sa electronică.

„Noi susținem Ucraina democratică și ca replică la provocarea rusă am oferit asistență aliaților noștri din Europa Centrală și de Nord”, a declarat Kerry, indicând că fondurile respective au fost necesare pentru a ajuta unele țări să-și garanteze securitatea și să-și consolideze sistemul de apărare. În contextul agresiunii ruse în Ucraina, SUA trebuie să se plaseze în fruntea comunității internaționale pentru a sprijini poporul ucrainean și a susține sancțiuni împotriva Rusiei pentru acțiunile sale ilegale, a spus Kerry, citat de UNIAN.