Pe săptămâna care a început nu au fost programate negocieri în privința anulării regimului de vize pentru Ucraina

Pe săptămâna care a început nu au fost programate negocieri în privința anulării regimului de vize pentru Ucraina

 

În săptămâna curentă la instituțiile Uniunii Europene nu va fi discutată chestiunea privind încheierea procesului de anulare a cerințelor referitoare la vize pentru cetățenii ucraineni.

După cum transmite corespondentul Ukrinform-ului de la Bruxelles, la Consiliul UE s-a comunicat că pe săptămâna care a început nu au fost programate negocieri în privința anulării regimului de vize pentru Ucraina. Va avea loc numai o întâlnire de ordin tehnic referitoare la noul mecanism de suspendare a regimurilor de vize. Nu vor fi luate nici un fel de decizii. Ukrinform a precizat că obstacolul principal în calea procesului de anulare a vizelor pentru ucraineni, precum și pentru georgieni, este blocarea adoptării noului mecanism de suspendare a regimului de vize pentru țările terțe.