Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a discutat cu omologii săi din Danemarca şi Kazahstan problemele cooperării bilaterale

Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a discutat cu omologii săi din Danemarca şi Kazahstan problemele cooperării bilaterale

 

Întâlnirea celor trei miniştri de externe a avut loc în cadrul activităţii celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale ONU de la New-York.

Pe agenda discuţiilor au fost incluse problemele ce ţin de susţinerea practică a reformelor din Ucraina de către Danemarca, mai ales în sfera combaterii corupţiei, antrenării investiţiilor daneze în Ucraina etc. Părţile au discutat interacţiunea Ucrainei cu UE în contextul intrării în vigoare a Acordului de Asociere şi acordării regimului fără de vize pentru cetăţenii ucraineni. Cu omologul său kazah, ministrul ucrainean de Externe a discutat problemele cooperării comercial-economice drept una dintre priorităţile relaţiilor bilaterale dintre Ucraina şi Kazahstan. La acest capitol, interlocutorii au accentuat necesitatea folosirii potenţialului coridorului de transport transcaspic, referindu-se totodată la problemele agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei, notează aceeaşi sursă.