107 militari ucraineni au revenit acasă în cadrul unui ordinar schimb de prizonieri de război dintre Ucraina și Federația Rusă

107 militari ucraineni au revenit acasă în cadrul unui ordinar schimb de prizonieri de război dintre Ucraina și Federația Rusă

 

Printre ei se numără 74 de apărători ai uzinei „Azovstal”.

Printre cei eliberați sunt mulți răniți. Aceștia au răni de foc pe diferite părți ale corpului. Sunt, de asemenea, oameni cu picioare amputate și arsuri, a informat purtătorul de cuvânt al Direcției Principale de Informații a Ucrainei, Andrii Iusov. „A fost un schimb deosebit de greu, deoarece este vorba despre persoane rănite. Marea majoritate a celor reveniți acasă sunt răniți, printre ei se numără oameni în stare foarte gravă. Fără doar și poate, tuturor li se acordă ajutorul medical necesar. Pe toți îi așteaptă un îndelungat proces de reabilitare. Este vorba despre acei oameni, care nu urmau să fie schimbați, ci care trebuiau, pur și simplu, să revină acasă. Nici chiar în asemenea cazuri statul-agresor nu se manifestă fie în cadrul dreptului internațional, fie în cadrul unei oarecare morale. Cum n-ar fi, însă, băieții noștri au revenit acasă. Printre ei se numără peste 70 de apărători ai uzinei „Azovstal”. Fiecare dintre acești apărători este important pentru întreaga Ucraină. Este vorba despre grăniceri, colaboratori ai Ministerului de Interne”, membri ai apărării teritoriale, militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei, a precizat Andrii Iusov.   

Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al Direcției Principale de Informații a Ucrainei, de la începerea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina din prizonieratul rus au fost întorși, în cadrul schimburilor, 1138 de cetățeni ucraineni.