Kievul oficial a dat o înaltă apreciere susținerii ferme a Ucrainei din partea României

27.01.2022 р., 14:20

 

Adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Igor Jovkva, a discutat cu consilierul președintelui României pentru afacerile europene, Luminița-Teodora Odobescu, inițiativele Ucrainei referitoare la consolidarea securității în zona Mării Negre.

În comunicatul plasat pe site-ul Oficiului prezidențial, se arată că în timpul convorbirii telefonice, Igor Jovkva a adus la cunoștința interlocutoarei sale actuala situație de securitate în estul Ucrainei și de-a lungul frontierelor statului, subliniind importanța menținerii poziției cumpătate și coordonate a partenerilor internaționali în acest sens. Oficialul a dat o înaltă apreciere susținerii ferme a Ucrainei din partea României. Vreau să aduc sincere mulțumiri autorităților oficiale ale României pentru declarațiile puternice în susținerea României și pentru eforturile active ale partenerilor noștri români în cadrul Uniunii Europene și NATO, a subliniat adjunctul șefului Oficiului prezidențial. Interlocutorii au luat în discuție situația de securitate în zona Mării Negre și inițiativele Ucrainei, orientate la activizarea colaborării practice pentru consolidarea securității în zona respectivă. O atenție aparte a fost acordată strategiei de integrare europeană a Ucrainei. După cum se menționează în comunicat, consilierii diplomatici au făcut schimb de opinii referitoare la importanța acordării unei perspective europene Ucrainei și fixarea susținerii acestei idei de către România. Igor Jovkva a menționat sprijinul viabil din partea Bucureștiului a aspirațiilor euroatlantice ale Ucrainei. A fost accentuată necesitatea invitării Ucrainei la summit-ul NATO de la Madrid și fixării, conform rezultatelor lui, a unor pași concreți meniți să apropie în continuare Ucraina de Alianța Nord-atlantică. Interlocutorii au examinat starea realizării unor proiecte bilaterale, în special, cele ce se referă la ramura infrastructurii și la colaborarea de frontieră. În afară de aceasta, consilierii diplomatici au dat o apreciere pozitivă pașilor reciproci ai Ucrainei și României, orientați la înviorarea colaborării bilaterale în sferele de interes comun. Agenția Ukrinform precizează că Ministerul de Externe al României a numit cerința Rusiei cu privire la retragerea trupelor NATO din țările ce au aderat la Alianță după anul 1997, între care și România și Bulgaria, ca fiind nepotrivită și neargumentată. 

Kievul oficial a dat o înaltă apreciere susținerii ferme a Ucrainei din partea României

Noutăţi la temă