Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, își dorește să formeze, alături de Chișinău și Cernăuți, un „triunghi” al proiectelor cu impact pozitiv

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, își dorește să formeze, alături de Chișinău și Cernăuți,  un „triunghi” al proiectelor cu impact pozitiv

 

Declarații în acest sens au fost făcute de edilul de Iași, Mihai Chirica, după o întrevedere cu o delegație oficială din Cernăuți.

Am avut bucuria de a primi zilele acestea, la Palatul Roznovanu, vizita unei delegații din Raionul Cernăuți formată din consulul general al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, președintele Consiliului Raional Cernăuți, Ruslan Domnitsak, și primarul orașului Cernăuți, Roman Klichuk. Din partea județului Iași au participat și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și vicepreședintele Marius Dangă. A fost o întâlnire care ne-a dat speranțe că, după câțiva ani de relativă stagnare a relațiilor, putea relua, îmbunătăți și extinde colaborarea în domeniile cultural și educațional, precum și în realizarea de proiecte transfrontaliere pentru care căutăm deja surse de finanțare”, a subliniat Mihai Chirica.

Totodată, sursa citată a mai amintit că în anul viitor se împlinesc 10 ani de la înfrățirea municipiilor Iași și Cernăuți „Îmi doresc ca împreună cu noul primar, domnul Roman Klichuk, ales în urmă cu un an, să reluăm bunele relații dintre comunitățile noastre. Îi mulțumesc și doamnei consul general Irina Loredana Stănculescu pentru rolul pe care, cu siguranță, îl va juca în acest scop”, a mai adăugat primarul municipiului Iași.