În toate regiunile Ucrainei scade numărul spitalizărilor pacienților bolnavi de coronavirus

În toate regiunile Ucrainei scade numărul spitalizărilor pacienților bolnavi de coronavirus

 

Despre aceasta a declarat la briefingul tradițional de miercuri ministrul Ocrotirii Sănătății al Ucrainei, Viktor Liașko.

Începând cu ziua de luni, paturile cu oxigen ocupate sunt mai puține de nivelul caracteristic gradului roșu al pericolului epidemiologic. Ultima dată am avut un asemenea nivel pe data de 30 septembrie, a constatat Viktor Liașko. Ministrul a adăugat că toate spitalele, care acordă ajutor bolnavilor infectați cu COVID-19, sunt dotate în volum deplin cu oxigen. „În prezent, în Ucraina funcționează 26 de întreprinderi, care produc volumul sumar orientativ de oxigen pentru spitale în mărime de 436 tone în 24 de ore. Începând cu luna ianuarie a anului curent și până în prezent instituțiile medicale au utilizat 2 458 700 tone de oxigen. Acest volum de oxigen le-au permis medicilor să-i readucă în starea normală și să-i trateze pe 496 mii 391 de pacienți”, a precizat ministrul Viktor Liașko.     

Către dimineața zilei de 24 noiembrie în Ucraina erau înregistrate 14 325 noi cazuri de infectare cu COVID-19. Au fost infectați cu coronavirus 1 183 copii și 287 de lucrători medicali, informează Ministerul Sănătății al Ucrainei într-un comunicat. Cel mai mare număr de infectări au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în orașul Kiev (1 743), în regiunile Poltava (1 060), Donețk (948), Zaporijjea (906) și Hmelnițki (808 noi cazuri). Potrivit informației furnizate de Ministerul Sănătății, în decursul zilei trecute au fost spitalizate 4 077 persoane, în timp ce 29 044 pacienți au învins boala. Tot pe parcursul zilei trecute s-au produs 595 de decese. Pe toată durata pandemiei, în Ucraina s-au îmbolnăvit 3 367 461 de oameni, dintre aceștia s-au vindecat 2 825 641 de pacienți. Numărul deceselor de pe urma acestei strașnice maladii a atins cifra de 82 913 persoane.