O confirmare în plus a intențiilor Rusiei de a continua presiunea militară și amenințările prin forță împotriva Ucrainei

12.04.2021 р., 14:50

 

Ministerul de Externe al Ucrainei constată că Rusia nu a respectat cerințele Documentului OSCE de la Viena privind măsurile de consolidare a încrederii și securității, refuzând să explice motivele creșterii prezenței militare în apropierea frontierelor Ucrainei și în teritoriile ocupate ale Ucrainei.

„Pe 7 aprilie, Ucraina a activizat Documentul OSCE de la Viena din 2011 privind măsurile de consolidare a încrederii și securității. Din păcate, partea rusă a refuzat să furnizeze informații concrete în conformitate cu cererea, declarând că nu desfășoară astfel de activități", se spune în comentariul Ministerului de Externe, publicat luni. Ministerul ucrainean de Externe consideră că refuzul Moscovei de a respecta prevederile Documentului de la Viena este „o confirmare în plus a intențiilor Rusiei de a continua presiunea militară și amenințările prin forță împotriva Ucrainei”. Ministerul de Externe a menționat, de asemenea, că alte încercări ale părții ucrainene de a implica Rusia în consultări menite să reducă tensiunea au fost ignorate de partea rusă. Delegația rusă a boicotat, de asemenea, întâlnirea convocată de Ucraina pe 10 aprilie cu participarea altor state participante la OSCE.Solicităm părții ruse să retragă trupele de la granița cu Ucraina, să oprească retorica și dezinformarea și să înceapă îndeplinirea conștiincioasă a prevederilor de apărare fixate în acordurile de la Minsk și a obligațiilor care îi revin în baza Documentului OSCE de la Viena”, se menționează în comentariul Ministerului ucrainean de Externe.

 

O confirmare în plus a intențiilor Rusiei de a continua presiunea militară și amenințările prin forță împotriva Ucrainei

Noutăţi la temă