Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul suedez de Externe, Ann Linde, se află într-o vizită de lucru de două zile în Ucrain

19.01.2021 р., 12:40

 

 

În timpul vizitei, Ann Linde a negociat la Kiev cu ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba.

Ei au discutat o serie de subiecte, inclusiv situația de securitate în teritoriile ocupate temporar din Donbas și Crimeea, eforturile pentru soluționarea pașnică a conflictului ruso-ucrainean și susținerea activității OSCE. După negocierile de astăzi a avut loc conferința de presă comună a lui Dmytro Kuleba și Ann Linde. În cadrul ei ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Misiunea de monitorizare specială a OSCE în Ucraina urmează să înceapă monitorizarea la distanță a situației din Crimeea temporar ocupată. Dmytro Kuleba a subliniat că Misiunea de monitorizare specială a OSCE dispune de posibilități pentru o astfel de monitorizare a situației din Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol ocupate. De asemenea, șeful diplomației Ucrainei l-a informat pe omologul său suedez despre dezvoltarea inițiativei „Platforma Crimeea”, confirmând invitația Suediei de a adera la ea, notează Ukrinform. 

Președintele în exercițiu al OSCE, Ann Linde, va vizita, de asemenea, împreună cu ministrul de Externe al Ucrainei zona Operațiunii Forțelor Unite din Donbas, unde va lua cunoștință personal de activitatea Misiunii de monitorizare speciale a OSCE în Ucraina și consecințele agresiunii rusești împotriva țării noastre. Ucraina este prima țară pe care Ann Linde o vizitează ca președinte al OSCE, prin aceasta subliniind importanța prioritară a țării noastre pe agenda de lucru a OSCE în 2021.

Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul suedez de Externe, Ann Linde, se află într-o vizită de lucru de două zile în Ucrain

Noutăţi la temă