Ucraina a intrat lent în carantină, de aceea şi ieşirea din această situaţie trebuie să fie lentă

25.05.2020 р., 12:15

 

Premierul Ucrainei a declarat că, în caz de necesitate, în Ucraina poate fi mărit numărul de teste privind identificarea virusului SARS Cov-2 până la 40-50 mii pe zi, folosind metoda „pooling”, respectiv, testarea mai multor persoane într-o singură probă. 

„În prezent am ajuns la limita de peste 9 000 de teste pe zi. În continuare vom implementa metoda pooling, adică testarea mai multor persoane într-o singură probă. Beneficiile acestei metodei sunt economisirea resurselor şi depistarea din timp a unui posibil focar”, a declarat Premierul ucrainean. Potrivit lui, această metodă va permite, în caz de necesitate, creşterea numărului de teste de 4-5 ori, urmând ca acestea să ajungă la 40-50 mii pe zi. În plus, el a subliniat că în prezent Ucraina nu întâmpină probleme în ceea ce priveşte efectuarea testelor. „Odată cu creşterea numărului de teste, numărul pacienţilor rămâne stabil, iar numărul persoanelor vindecate este sau foarte aproape de numărul celor care s-au îmbolnăvit sau chiar îl depăşeşte. Aşteptăm să trecem peste vârful pandemiei, după care va reveni o scădere. Şi abia apoi vom putea anunţa ieşirea completă din carantină. Este un virus nou, nimeni nu ştie cum se manifestă, lumea nu s-a confruntat cu asemenea pandemie şi de aceea suntem într-o stare de alertă continuă”, a mai conchis Denys Şmygali. Totodată el a accentuat că Ucraina a intrat lent în carantină, de aceea şi ieşirea din această situaţie trebuie să fie lentă. 


 

Ucraina a intrat lent în carantină, de aceea şi ieşirea din această situaţie trebuie să fie lentă

Noutăţi la temă