Ucraina a anunţat că a discutat cu Kremlinul pentru un schimb de prizonieri

Ucraina a anunţat că a discutat cu Kremlinul pentru un schimb de prizonieri

 

 

Schimbul ordinar ar urma să aibă loc în această lună, relatează agenția de știri UNIAN.

În luna decembrie a anului trecut, Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, și omologul său rus Vladimir Putin, au convenit să fie eliberaţi prizonierii în urma conflictului de cinci ani din estul Ucrainei şi în aceeaşi lună a avut loc un schimb masiv de deţinuţi. Însă mulţi alţii sunt în continuare încarceraţi, ceea ce a atras îndoieli cu privire la eforturile de pace în zonă. Potrivit preşedinţiei de la Kiev, şeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Andri Iermak, s-a întâlnit la Minsk cu un înalt oficial de la Kremlin, Dmitri Kozak. Cele două părţi au discutat despre eliberarea deţinuţilor, iar planul este ca următorul schimb de prizonieri să aibă loc în martie, a precizat Preşedinţia de la Kiev.