În luna decembrie 2019 peste 60 la sută dintre ucraineni au ales aderarea Ucrainei la UE ca vector al orientării politicii externe a statului

În luna decembrie 2019 peste 60 la sută dintre ucraineni au ales aderarea Ucrainei la UE ca vector al orientării politicii externe a statului

 

Despre aceasta atestă rezultatele sondajului de opinie, desfăşurat de Fondul „Iniţiative democratice” în comun cu Centrul „Razumkov”, comunică Ukrinform.

În ultimii ani opinia publică privind alegerea orientării de politică externă rămâne stabilă. Astfel, în decembrie 2014,  57 la sută din respondenţi au ales orientarea de aderare la UE şi 16 la sută – la Uniunea Vamală, în decembrie 2015 numărul lor era de 59 la sută şi  respectiv - 13 la sută, în decembrie 2016 - 58 la sută şi respectiv - 11 la sută,  în decembrie 2017 aceşti indici constituiau 59 la sută şi respectiv 11 la sută, anul trecut 2018 cifrele arătau -59 la sută şi respectiv 12,5 la sută, iar în decembrie 2019  64 la sută din cei chestionaţi s-au pronunţat pentru aderarea la UE şi 13 la sută – la Uniunea Vamală. Totodată, majoritatea populaţiei consideră că cea mai bună variantă de garantare a securităţii pentru Ucraina ar fi aderarea la blocul NATO.  Astfel, conform cercetărilor, 51 la sută dintre cetăţeni se pronunţă „pentru” (anul trecut acest indice a constituit 46 la sută), iar 1,5 la sută  speră la o alianţă militară cu SUA.