România și Statele Unite ale Americii și-au exprimat pozițiile privind proiectul Nord Stream-2, care urmează să aducă gaze naturale din Rusia în Germania, ocolind Ucraina

România și Statele Unite ale Americii și-au exprimat pozițiile privind proiectul Nord Stream-2, care urmează să aducă gaze naturale din Rusia în Germania, ocolind Ucraina

 

Acest moment este indicat în Declarația Comună semnată de Președintele român, Klaus Iohannis, și liderul american, Donald Trump, cu ocazia întâlnirii de marți de la Casa Albă.

Potrivit HotNews.ro, „Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor vizate și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite ale Americii vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Totodată, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se mai arată în Declarație. După cum a comunicat anterior Radioul Ucrainean, compania ucraineană de transportare a gazelor ”Ukrtransgaz” a anunțat că se pregătește să deschidă un nou punct de redirecționare a fluxului de gaze, ce-i va permite să importe încă 1,5 miliarde de metri cubi de combustibil albastru. Măsura este luată cu anticipație față de o decizie a Rusiei de a opri tranzitul gazului către UE prin teritoriul Ucrainei.