Volodymyr Zelenski: vizita lui Benjamin Netanyahu în Ucraina a fost una istorică

Volodymyr Zelenski: vizita lui Benjamin Netanyahu în Ucraina a fost una istorică

 

Șeful statului ucrainean a făcut această declarație totalizând rezultatele negocierilor avute cu prim-ministrul Israelului.

Este prima vizită, în ultimii 20 de ani, a premierului izraelian în Ucraina. Sunt foarte bucuros să fac cunoștință cu Benjamin Netanyahu, în care am văzut un prieten și un partener sigur al Ucrainei, a spus Volodymyr Zelenski. Liderul de la Kiev a declarat că, împreună cu Netanyahu au ce învăța unul de la altul. Zelenski a adăugat că  Israelul va fi permanent pentru Ucraina un exemplu în ceea ce privește apărarea pământului natal. Potrivit șefului statului ucrainean, colaborarea dintre Ucraina și Israel se ridică la un nivel calitativ nou. În primul rând, se așteaptă ratificarea Acordului privind Zona de Liber Schimb de către noua componență a Knessetului după alegerile din 17 septembrie. În al doilea rând, în cadrul vizitei premierului izraelian la Kiev au fost semnate patru documente importante, menite să extindă contactele dintre cele două țări în domeniile învățământului, culturii, sportului și sectorului agroindustrial. Companiile israeliene au fost invitate să-și desfășoare activitatea în Ucraina.