Republica Moldova: 10 ani de la semnarea Parteneriatul Estic

26.04.2019 р., 12:20

 

La 10 ani de la semnarea Parteneriatul Estic, Republica Moldova s-a bucurat de numeroase beneficii. Cele mai importante realizări țin de călătoria fără vize în spațiul european și intensificarea relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană. Totuși, Republica Moldova mai are restanțe la funcționarea instituțiilor democratice, la capitolul justiție, lupta împotriva corupției. Subiectele au fost discutate la Chișinău, la o conferință dedicată celor 10 ani de la lansarea Parteneriat Estic. Secretarul de Stat de la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, Daniela Morari, a subliniat și importanța economică a Parteneriatului Estic: „Republica Moldova are de cinci ani regim liberalizat de vize cu UE. În această perioadă peste două milioane de cetățeni au beneficiat de acest regim, cu peste 6 milioane de traversări. Din 2014 până acum au crescut solicitările de pașapoarte biometrice pentru cetățenii R. Moldova din regiunea transnistreană. circa 70 la sută din produsele merg în UE. Toți conștientizăm cât de multă temă pentru acasă este”.

Noutăţi la temă