În ce mod Belarusul poate contribui la soluționarea conflictului din Ucraina

În ce mod Belarusul poate contribui la soluționarea conflictului din Ucraina

 

Belarusul este gata să-și intensifice rolul în reglementarea conflictului din Ucraina, dacă vor fi înțelegerile corespunzătoare ale liderilor Rusiei, Vladimir Putin, și Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat Președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, citat de Agenția BELTA.

„Poate nu trebuia să procedez așa, însă văd cât de lent se desfășoară acest proces, când nu sunt îndeplinite acordurile de la Minsk la care s-a ajuns. M-am exprimat sincer: dacă va fi o înțelegere între cei doi președinți ai Rusiei și Ucrainei, între Putin și Poroșenko. Dacă ei vor vedea rolul Belarusului, suntem gata să îndeplinim acest rol. Nu vom accepta niciodată să fim intermediari”, a explicat liderul de la Minsk.