Trei proiecte de legi și o rezoluție, orientată împotriva conducerii Federației Ruse

Trei proiecte de legi și o rezoluție, orientată împotriva conducerii Federației Ruse

Camera Reprezentanților Congresului American a adoptat trei proiecte de legi și o rezoluție, orientată împotriva conducerii Federației Ruse și personal a Președintelui Vladimir Putin. Despre aceasta comunică pe Twitter serviciul de presă al Camerei Inferioare din cadrul Congresului SUA, citată de Agenția UNIAN. Vladimir Putin Transparency Act îl obligă pe directorul Serviciului național de investigație al Statelor Unite să prezinte timp de 180 de zile un raport privind activele personale ale lui Vladimir Putin, care urmează să fie coordonat în prealabil cu Ministerul Finanțelor și Departamentul de Stat SUA. Al doilea document, numit Kremlin Act cere analiza intențiilor puterii ruse în planul pericolelor potențiale pentru securitatea Statelor Unite și aliaților din Blocul NATO. A treia lege - Crimeea Annexation Non-recognition Act – interzice Administrației americane să recunoască includerea Crimeii în componența Rusiei, cu excepția cazurilor când Președintele SUA va decide că aceasta e necesar pentru securitatea Americii. Amintim că la 12 martie curent Parlamentul European a adoptat Rezoluția privind limitarea colaborării cu Rusia din cauza ocupării Crimeii și unor numite raioane ale Donbasului.  În document se menționează că Federația Rusă nu mai este partenerul strategic al Uniunii Europene, iar Acordul de parteneriat și colaborare dintre Rusia și UE necesită revizuire urgentă.