Kurt Volker: Federația Rusă trebuie să elibereze imediat marinarii ucraineni

 Kurt Volker: Federația Rusă  trebuie să elibereze imediat marinarii ucraineni




Federația Rusă  trebuie să elibereze imediat marinarii militari ucraineni, a declarat Kurt Volker, Reprezentantul  Special al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina. „Nu există motive legale pentru ca Rusia să dețină acești marinari. Ei trebuie să se întoarcă acasă la familiile lor”, a declarat el în cadrul forumului internațional "Crimeea ocupată: 5 ani de rezistență” desfăşurat la Kiev. Kurt Wolker a menționat, de asemenea, că Federația Rusă trebuie să respecte acordurile de la Minsk. "Este foarte important ca Rusia să respecte acordurile de la Minsk în estul Ucrainei,   inclusiv condițiile pe care nu le îndeplinește, în special, încetarea focului, retragerea armelor grele, desființarea formațiunilor militare ilegale, retragerea grupurilor militare străine, accesul la asistență umanitară și libera circulație, accesul observatorilor Misiunii Speciale OSCE pentru ca ei să poată lucra în acest domeniu și așa mai departe”, - a spus Reprezentantul Special al Departamentului de Stat al SUA. Potrivit lui Volker, Ucraina ar trebui să desfăşoare alegerile la timp și să acorde statut special regiunii Donbas în cadrul Constituției ucrainene. În prezent ne confruntăm cu situația în care Rusia neagă implicarea sa în conflict, războiul continuă și nu putem să-l terminăm", a declarat reprezentantul special al Departamentului de Stat al SUA pe problemele Ucrainei. „Continuăm să negociem cu Rusia, sper că aceste probleme fundamentale de securitate vor face progrese în comunicarea noastră cu partea rusă și, de asemenea, prin formatul normand", a concluzionat Volker.
Federația Rusă