Reprezentanţii Uniunii Europene consideră că retragerea armamentelor cu calibru mai mic de 100 milimetri de la linia de demarcare din Estul Ucrainei va contribui la consolidarea regimului de încetare a focului şi îndeplinirea cu stricteţe a acordur

Această informaţie a fost dată publicităţii la Bruxelles de către Serviciul european pentru activitatea externă.

   Armistiţiul, care este respectat începând cu data de 1 septembrie, va contrinui la implementarea acordurilor de la Minsk cu respectarea deplină a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, au subliniat demnitarii europeni. Serviciul Înaltului Reprezentant al UE Federica Mogherini de asemenea a menţionat că în preajma sumitului în formatul de Normandia din 2 octombrie important este să fie obţinut un progres privind îndeplinirea punctelor din acordul Minsk-2, mai ales privind desfăşurarea alegerilor locale.

   După cum comunică Ucrinform, la 29 septembrie Grupul trilateral de contact a semnat acordul privind retragerea tunurilor cu calibru mai mic de 100 milimetri în zona Operaţiunii antiteroriste. Din Donbas.