Organizaţia Naţiunilor Unite a ratificat luni Compactul Global pentru Refugiaţi

18.12.2018 р., 14:20

 

 

 

 

Acesta vizează îmbunătăţirea accesului la educaţie şi servicii medicale pentru refugiaţi, singurele ţări care au votat împotriva aprobării documentului fiind Statele Unite şi Ungaria, informează agenţiile internaționale de știri.

Maria Fernanda Espinosa, preşedintele Adunării Generale a ONU, a declarat că adoptarea acestui compact, care nu are caracter obligatoriu, a cimentat rolul acestui organism ONU ca parlament al umanităţii. Din cele 193 de state membre ONU, două - SUA şi Ungaria au votat împotrivă, trei s-au abţinut şi alte câteva nu au participat la vot. Filippo Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, a salutat votul, afirmând că este pentru prima dată când majoritatea ţărilor de pe glob au căzut de acord să ajute refugiaţii şi ţările care îi găzduiesc. Este o lume dificilă în care aceste grupuri sunt deseori stigmatizate, politizate şi identificate ca ameninţări, a adăugat Grandi. În pofida votului împotriva compactului, SUA vor sprijini în continuare acest proiect, a mai afirmat Grandi. Washingtonul a fost principalul contribuitor financiar al agenţiei ONU pentru refugiaţi în anul 2018. Spre deosebire de controversele stârnite de Compactul global privind migraţia, adoptat recent în Maroc, acest document privind refugiaţii a atras mult mai puţină atenţie. Acordul nu stabileşte vreun fel de sistem de cote de refugiaţi care să fie impus ţărilor semnatare.

  • Теги:
  • ONU

Noutăţi la temă