Procurorul General al Ucrainei, Iuri Luțenko, a declarat că-și va prezenta demisia

Procurorul General al Ucrainei, Iuri Luțenko, a declarat că-și va prezenta demisia

           

 

Despre aceasta oficialul a declarat în cadrul ședinței parlamentului ucrainean, în care au fost audiate rapoartele conducătorilor structurilor de forță pe marginea anchetei în cazul asasinării activistei publice, Kateryna Handziuk.

Luțenko i-a îndemnat pe aleșii poporului să examineze cererea domniei sale în săptămâna curentă. Totodată, Iuri Luțenko a subliniat că și-a îndeplinit și-și va îndeplini consecvent îndatoririle. Nu pot admite o dualitate a puterii în stat, dar și distrugerea neargumentată a sistemului de drept chiar și în condițiile descoperirii unor crime grave, a spus Procurorul General al Ucrainei. El a criticat, în același timp, inițiativa creării unei comisii de anchetă provizorii, subliniind că cei ce lansează asemenea inițiative au nevoie nu de rezultate, ci de Pr în lupta pentru putere. Amintim că activista publică, Kateryna Handziuk, consilier al primarului orașului Herson și o adversară înverșunată a corupției și a manifestărilor pro-ruse, a murit într-un spital din Kiev din cauza unui cheag de sânge după ce a suportat 11 intervenții chirurgicale.