Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a lansat unele inițiative privind introducerea unor modificări la Constituție

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a lansat unele inițiative privind introducerea unor modificări la Constituție

 

Amendamentele se referă la realizarea cursului strategic al țării pentru obținerea calității de membru al Uniunii Europene și NATO.

Însă, aceste inițiative riscă să rămână doar niște bune intenții dacă nu vor fi schimbate atitudinile față de întreaga activitate legislativă. Cei patru ani ce s-au scurs din ziua semnării Acordului de Asociere au demonstrat că transformările juridice calitative se desfășoară foarte lent. Proiectul de lege conține o serie de inovații, menite să determine mult mai clar principiile avansării statului ucrainean spre vectorii european și euroatlantic. În preambulul Constituției este proclamată identitatea europeană a poporului ucrainean și ireversibilitatea cursului european și euroatlantic. De asemenea, este consfințit la nivel constituțional cursul strategic al statului pentru obținerea calității de membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană și NATO.