Versiune mobilă

Ucraina și Finlanda au încheiat un acord în domeniul învățământului

6.03.2018 р., 14:25

 

 

 

 

 

 

El prevede asistență reciprocă în reciclarea cadrelor didactice, popularizarea învățământului, precum și îmbunătățirea mediului de studii în școală în cadrul reformei ”Noua școală ucraineană”.

Documentul a fost semnat de către ministrul ucrainean al Învățământului și Științei, Lilia Grinevici, și ministrul de Externe al Finlandei, Timo Soini. În prezent, învățământul mediu în Finlanda se bucură de cel mai mare succes în lume. Proiectul prevăzut de acest acord echivalează cu patru milioane euro și este menit pentru o perioadă de patru ani, a spus Lilia Grinevici. Acordul urmează să fie ratificat de către Rada Supremă a Ucrainei. Guvernantul a adăugat că Finlanda este unul dintre cei mai siguri parteneri ai Ucrainei. Imediat după revoluția demnității această țară a mărit ajutorul destinat Ucrainei. Astfel, volumul ajutorului umanitar și tehnic, oferit Ucrainei în decursul ultimilor trei ani, a constituit 28,7 milioane euro. Finlanda sprijină reformele din sectoarele legislativ, economic și energetic prin intermediul Consiliului Uniunii Europene, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Mondiale și corporației ecologice financiare, a mai precizat ministrul ucrainean.         

Noutăţi la temă