Ajutorul din partea UE va depinde de succesul reformelor

Ajutorul din partea UE va depinde de succesul reformelor

 

Aprobarea noului program de asistenţă macrofinanciară al Uniunii Europene pentru Ucraina depinde de accelerarea reformelor din ţară, a avertizat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, citat de agenţia de știri UNIAN.

Este important că Uniunea Europeană rămâne alături de Ucraina, iar acest sprijin financiar continuă. Bineînţeles, sprijinul este condiţionat şi de agenda de reforme din Ucraina. Ne vom angaja într-un dialog cu Ucraina pentru a facilita aplicarea reformelor, a declarat Dombrovskis. În 2015, Uniunea Europeană a oferit Ucrainei un pachet de asistenţă macrofinanciară în valoare de 1,8 miliarde de euro. În cadrul acestui program, Ucraina a primit 1,2 miliarde de euro. Alocarea următoarei tranşe de finanţare a fost suspendată până când Rada Supremă nu va adopta proiectele de lege necesare pentru eliminarea unor interdicţii de export. Potrivit Comisiei Europene, începând din 2014, Ucraina a primit 2,61 miliarde de euro. La finele anului 2017, șeful statului ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că va organiza într-un viitor foarte apropiat referendumuri pe tema aderării ţării la Uniunea Europeană şi la NATO, afirmând că este convins că ucrainenii îşi doresc acest lucru. Kievul şi-a exprimat intenţia de integrare euroatlantică încă din anul 2014.