UE a decis să prelungească sancţiunile antiruse până în martie 2016

UE a decis să prelungească sancţiunile antiruse până în martie 2016

Uniunea Europeană a decis să prelungească cu șase luni, până la 15 martie 2016, sancțiunile adoptate contra unor personalități ruse și liderilor rebelilor separatiștilor din estul Ucrainei pentru implicarea lor în conflict.

„Examinarea situației nu a justificat o schimbare a regimului sancțiunilor și nici a listei persoanelor și a entităților vizate de aceste măsuri restrictive”, se arată într-un comunicat al Consiliului UE. Aceste sancțiuni, care se referă la 149 de persoane și 37 de entități private de vize de intrare în UE și ale căror active au fost înghețate, ar expira la 15 septembrie.