Schimbarea atitudinii Rusiei constă în retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei

Schimbarea atitudinii Rusiei constă în retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei

 

 Ambasadorul Ucrainei în SUA, Valerii Cialyi, consideră că Washingtonul va aplica noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, până când Moscova nu-şi va retrage trupele sale din Donbasul ocupat şi nu va restabili integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. 

Salutăm „Lista Kremlinului”, este un pas consolidat atât din partea ramurii legislative, care este congresul, cât şi din partea puterii executive - Administraţiei Preşedintelui SUA, Donald Trump, de implementare a sancţiunilor. În explicaţia Ministerului de finanţe şi Departamentului de stat al SUA este menţionat clar, că legea prevede restricţii faţă de adversarii SUA pe bază de sancţiuni, în ea fiind numită Rusia, din cauza agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei şi anexării peninsulei Crimeea. Cred că vor urma şi alţi paşi, a spus ambasadorul. Totodată el a menţionat că schimbarea atitudinii Rusiei constă în retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei, întoarcerea prizonierilor şi ostaticilor, închiderea graniţei cu ajutorul misiunii internaţionale, adică revenirea la situaţia, când suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită. În caz contrar va fi aplicat un complex de măsuri de presiune asupra Rusiei, a specificat Valerii Cialyi.