Versiune mobilă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se aşteaptă la o intensificare a dialogului Alianţei cu Rusia în 2018

29.12.2017 р., 09:30

 

Relaţiile NATO-Rusia au atins cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece în urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia la începutul lui 2014 şi a sprijinului acordat de Moscova separatiştilor proruşi în estul Ucrainei. După doi ani de îngheţare a legăturilor, NATO şi Rusia au reluat în 2016 discuţiile la nivel de ambasadori şi au avut în 2017 primele discuţii la nivel militar înalt. „Mă aştept că vor exista mai multe întâlniri şi, de asemenea, o mai intensă folosire a acestor linii militare directe de comunicare”, a afirmat Stoltenberg, într-un interviu acordat agenţiei DPA. „Aşadar, facem paşi înainte atât în ce priveşte dialogul politic, cât şi liniile militare de comunicare, şi întreaga Alianţă susţine acest lucru”, a subliniat el.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se aşteaptă la o intensificare a dialogului Alianţei cu Rusia în 2018

Noutăţi la temă