Cinci soldaţi ucraineni au fost ucişi în confruntări cu rebelii separatişti proruşi în regiunea Lugansk

Cinci soldaţi ucraineni au fost ucişi în confruntări cu rebelii separatişti proruşi în regiunea Lugansk

 

Aceasta este una dintre cele mai grele pierderi înregistrate într-o singură zi de către forţele ucrainene de la noul armistiţiu intrat în vigoare în august. Confruntările au avut loc în apropiere de satul Krîmske, la circa 40 de kilometri nord de Lugansk, capitala uneia dintre cele două regiuni separatiste care nu se mai află sub controlul Kievului, a declarat jurnaliştilor secretarul Consiliului ucrainean de securitate şi apărare, Oleksandr Turcinov. Acesta a acuzat de altfel Rusia că a mărit recent contingentul militar în teritoriile ocupate, formulă prin care Kievul desemnează cele două republici autoproclamate Lugansk şi Doneţk.