Ucraina și ONU se situează pe poziția apărării valorilor comune: păcii și securității în lume

Ucraina și ONU se situează pe poziția apărării valorilor comune: păcii și securității în lume

           

 

Despre aceasta a scris în contul său de Facebook ministrul Apărării al Ucrainei, Stepan Poltorak, cu prilejul Zilei ONU.

În perioada independenței statului ucrainean, în pofida agresiunii rusești, militarii ucraineni sunt o parte inalienabilă a misiunii ONU, deoarece considerăm că apărarea păcii și securității internaționale este o datorie de onoare a noastră. Cetățenii oricărui stat au dreptul la o viață pașnică. Împreună cu partenerii noștri vom restabili pacea în Ucraina, a scris ministrul ucrainean al Apărării. Amintim că Ziua Internațională a fost instituită printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU la 31 octombrie anul 1947. Ea este marcată în fiecare an pe data de 24 octombrie. Tradițional, în această zi, în întreaga lume se desfășoară întâlniri, discuții și expoziții, dedicate scopurilor Organizației și realizărilor ei.