Noi propuneri pentru criza imigranţilor

Noi propuneri pentru criza imigranţilor

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care urmează să prezinte pe 9 septembrie noi propuneri de gestionare a crizei imigranţilor, intenţionează să mărească de patru ori numărul solicitanţilor de azil de repartizat între statele membre ale Uniunii Europene, declară oficiali europeni.

În contextul оn care Germania şi Franţa s-au raliat propunerii sale cu privire la introducerea unor cote obligatorii, Comisia Europeană studiază posibilitatea să le ceară Celor 28 să accepte 160 mii de solicitanţi de azil, care au sosit în ultimele săptămâni în Italia, Grecia şi Ungaria. În mai, Bruxellesul cerea întregului bloc să accepte 40 mii de azilanţi, sosiţi în Italia şi Grecia, dar intenţionează să tripleze acest număr, din cauza afluxului de imigranţi constatat în vară, şi să-i adauge alţi aproximativ 50 mii de solicitanţi de azil sosiţi în Ungaria. Liderii statelor membre au refuzat la summitul din iunie introducerea unei sistem de cote, care propunea repartizarea în funcţie de mărimea şi puterea ţărilor, preferând voluntariatul. Însă ofertele voluntare ale statelor membre ale Uniunii Europene nu depăşesc, în prezent, 32 mii de locuri, în timp ce numărul imigranţilor ajunşi în Italia, Grecia şi, în plus, în Ungaria, depăşeşte sute de mii, un număr fără precedent de la Războaiele din fosta Iugoslavie, оn anii '90. Cu scopul de a depăşi reticenţele foarte puternice de a primi refugiaţi ale unui număr de state din Europa de Est, Comisia ar putea să propună posibilitatea de a plăti pentru acceptarea imigranţilor de către alt stat membru, a declarat un oficial.