Ivan Rusnak: în Donbas și Crimeea este un contingent cu efectiv de 60.000 de militari ruși

Ivan Rusnak: în Donbas și Crimeea este un contingent cu efectiv de 60.000 de militari ruși

 

 

Primul adjunct al ministrului apărării al Ucrainei, Ivan Rusnak a declarat că Rusia a desfășurat de-a lungul frontierei cu Ucraina și în teritoriile ocupate temporar din Donbas și Crimeea un contingent cu efectiv de 60.000 de militari, potrivit UNIAN.

„În teritoriul ocupat temporar din regiunile Donețk și Lugansk, de-a lungul frontierei cu Ucraina și în Crimeea a fost desfășurată o grupare a forțelor armate ale Rusiei cu peste 60.000 de soldați înarmați și instruiți“ – a spus Rusnak. Oficialul a adăugat că forțele armate rusești sunt dotate cu complexe de rachete tactice Tocika, tancuri, vehicule blindate de luptă, sisteme de artilerie și sisteme multiple de rachete.